У Лисабону данас, као и неколико последњих дана чујем на улици песму „Грандола, вила морена“, којом је започела Револуција пре 46 година.
Португал је постао република 1910. а од 1926-1974 се налазио под диктатуром. Све је почело тако што је генерал Оскар Кармон увео отворену диктатуру, поставши и председник републике. Три године касније, он даје Антонију Оливеири Салазару моћ да среди финансијске проблеме у држави. Салазар прихвата ову улогу, али и сам поставља неке услове, па тако постепено преузима надлежности осталих министарстава и 1932. постаје премијер. Тада је Португал постао фашистичка диктаторска корпоративна Република.
Салазар је био на власти све до 1968. када га је сменио Марсело Каетано чија је владавина трајала до 25. априла 1974. године. Шта се тада догодило? Тада је избила револуција коју је започео војни сектор. У ноћи пре 25. априла је војска била спремна да изврши удар, ушли су у Националну Радио станицу и наредили да се пусте две песме. Прва је била припремна, а на другу песму је војска избила на улице, ради се о “E depois de Adeus” Paula de Carvalha i o pesmi “Grândola, vila morena” Zeke Afonsa. Мени се посебно чини заниљива једна прича везана за ову револуцију. Данас је 25. април познат као Револуција каранфила, они данас у Португалу предстаљају симбол мира, али све то због једне пуке случајности.
Наиме, тог дана је један од ресторана у Лисабону славио свој први рођендан. Шеф је рано ујутру својој радници Селешти Мартинс Каеиро рекао да иде да купи цвеће како би даривали дамама које би дошле тог дана у ресторан. Газда их је послао својим кућама, рекавши да ресторан неће радити и дао је радницима да понесу цвеће са собом. Селеште се враћала ка кући, кренула је да узме метро са станице Росио, и зауставила ју је војска, која је већ била на улицама. Запитали су је да ли има да им да цигарету. Она је код себе имала само цвеће, па им је пружила један од својих каранфила, а они су га ставили у своје пушке. Зато је овај дан познат и као Револуција Каранфила, јер су после тих пар војника сви почели да шетају носећи цвеће у рукама. Каже се да је у току ових демонстрација и државних промена страдало само 4 особе, да је револуција била пацифистичка и чак да то није тачно, како тврде неки други извори, ипак је далеко од онога што се 1989. дешавало у Румунији. Знајући да је тог децембра мој деда могао да страда од стране румунске тајне службе, некако се увек најежим када чујем ову причу о португалској револуцији, када чујем једно од горенаведених песама и то како је војска решила да се побуни у име грађана.
”Portugalia a devenit republică în 1910, iar din 1926-1974 s-a aflat sub regimul fascist.
Astăzi și în ultimele câteva zile poți auzi pe stradă melodia „Grândola, vila morena” cu care a început revoluția acum 46 de ani.
Portugalia a devenit republică în 1910, iar din 1926-1974 s-a aflat sub regimul fascist. Totul a început atunci când generalul Óscar Carmona introdus dictatura deschisă, devenind în același timp și președintele republicii. Trei ani mai târziu, îi oferă lui António de Oliveira Salzar puterea de a gestiona finanțele din țară. Salazar acceptă acest rol, dar impune și el niște condiții, astfel ajunge să controleze și restul ministerelor și în 1932 devine prim-ministru. Portugalia se transformă atunci într-o republică dictatorială, întoarsă spre fascism corporatist.
Salazar a fost la putere până în 1968 când îl înlocuiește Marcelo Caetano, a cărui conducere a durat până pe 25 aprilie 1974. Ce s-a întâmplat atunci? A izbucnit revoluția militară. În noaptea înainte de 25 aprilie, armata a fost pregătită să dea lovitura, au intrat în clădireaPostului național de radio și au cerut să se difuzeze două melodii. Prima a fost de pregătire, iar la a doua, armata a ieșit în stradă. E vorba despre ”E depois de Adeus” de Paulo de Carvalho și melodia ”Grândola, vila Morena” de Zeca Afonso. Mi se pare în special interesantă una din poveștile legate de această revoluție. Această dată e cunoscută astăzi ca Revoluția Garoafelor, ele reprezintă simbolul păcii în Portugalia, dar toate acestea datorită unei coincidențe.
În acea zi, un restaurant din Lisabona a sărbătorit un an de la deschidere. Șeful le-a cerut angajaților să meargă să cumpere flori pentru a le oferi doamnelor care vor veni în acea zi la restaurant. După aceea i-a trimis acasă, spunând că restaurantul nu se va mai deschide în acea zi și le-a spus că pot pleca acasă cu florile. Celeste Martins Caeiro mergea spre metroul de la Rossio și a oprit-o armata, i-au cerut o țigară. Ea nu avea nimic în afară de garoafe și le-a oferit una, în loc de țigară. Soldații și-au așezat garoafele în puști. De aceea e cunoscută această dată sub numele de Revoluția Garoafelor, urmând exemplul acelor soldați lumea ieșea pe străzi cu garoafe în mână. Se spune că în timpul acestor schimbări și demonstrații au existat numai 4 victime, revoluția a fost caracterizată ca una neviolentă, și chiar dacă alte surse neagă acest lucru, eu tot cred că e foarte departe de ceea ce se întâmpla în 1989 în România. Știind că în acea lună de decembrie bunicul meu era la un noroc distanță de a fi împușcat de Securitate, am cumva pielea de găină de fiecare dată când aud povestea asta despre revoluția din Portugalia, când aud una din melodiile pomenite mai sus și când știu că armata a decis să se opună și în numele cetățenilor.
Today and for the past few days the song „Grândola, vila morena” with which the revolution began 46 years ago could be heard on the streets.
Portugal became a republic in 1910, and from 1926-1974 it was under fascist rule. It all started when General Oscar Carmon introduced the open dictatorship, he became a president of the republic, as well. Three years later, he gave the power to António de Oliveira Salazar to manage the country’s finances. Salazar accepts this role, but he also imposes some conditions, so he gets to control the rest of the ministries and in 1932 he becomes the prime minister. Portugal then becomes a dictatorial fascist republic, turned to corporatism.
Salazar was in power until 1968 when he was replaced by Marcelo Caetano, whose leadership lasted until 25th of April 1974. What happened then? The military revolution broke out. On the night before April 25, the army was ready to strike, they entered the building of the National Radio Station and asked for two songs to be broadcast. The first was a sign that army has to prepare for the coup, and the second, the army took to the streets. These two songs are „E depois de Adeus” by Paulo de Carvalho and the song „Grândola, vila Morena” by Zeca Afonso. I find one of the stories about this revolution especially interesting. This date is known today as the Carnation Revolution, they represent the symbol of peace in Portugal, but all this due to a coincidence.
On that day, a restaurant in Lisbon celebrated one year since its opening. The boss asked the employees to go and buy flowers in order to give to the ladies who will come to the restaurant that day. Then he said that the restaurant would not open that day and told them that they could go home with the flowers. Celeste Martins Caeiro was walking to the Rossio subway and the army stopped her, they asked for a cigarette. She had nothing but carnations and offered them one instead of a cigarette. The soldiers put the carnations in theirs rifles. That is why this date is known as the Carnation Revolution, following the example of those soldiers, people went out on the streets with carnations in their hands. It is said that during these changes and demonstrations there were only 4 victims, the revolution was characterized as nonviolent, and even if other sources deny this, I still think it is very far from what happened in 1989 in Romania. Knowing that in that month of December my grandfather was so close to be shot by the Romanian Secret Police (Securitate), I get goosebumps every time I hear the story about the Portuguese revolution, when I hear one of the songs mentioned above and when I know that the army also decided to oppose on behalf of the citizens.
Hoje e nos últimos dias podemos ouvir nas ruas a música „Grândola, vila morena”, com a qual a revolução começou 46 anos atrás.
Portugal tornou-se uma república em 1910 e, de 1926 a 1974, esteve sob ditadura fascista. Tudo começou quando o general Oscar Carmon introduziu a ditadura aberta, ele também se tornou presidente da república. Três anos depois, ele deu o poder a António de Oliveira Salazar para administrar as finanças do país. Salazar aceita esse papel, mas também impõe algumas condições, por isso controla o restante dos ministérios e, em 1932, torna-se o primeiro ministro. Portugal torna-se então uma república ditatorial fascisto-corporativista.
Salazar estava no poder até 1968, quando foi substituído por Marcelo Caetano, cuja liderança durou até 25 de abril de 1974. O que aconteceu então? A revolução militar estourou. Na noite anterior a 25 de abril, o exército estava pronto para atacar, eles entraram no prédio da Estação Nacional de Rádio e pediram a transmissão de duas canções. A primeira foi um sinal de que os militarios têm se preparar para o golpe e, depois da segunda, os militares sairam às ruas. Essas duas canções são „E depois de Adeus”, de Paulo de Carvalho, e a música „Grândola, vila Morena”, de Zeca Afonso. Acho uma das histórias sobre essa revolução especialmente interessante. Esta data é conhecida hoje como a Revolução dos Cravos, eles representam o símbolo da paz em Portugal, mas tudo isso devido a uma coincidência.
Nesse dia, um restaurante em Lisboa celebrou o aniverssário. O chefe pediu aos empregados que comprassem flores para dar às senhoras que iam ao restaurante naquele dia. Então ele disse que o restaurante não abriria naquele dia e disse que eles poderiam ir para casa com as flores. Celeste Martins Caeiro estava a caminhar para o metro do Rossio e o exército abordou-a, pediram um cigarro. Ela não tinha nada além de cravos e ofereceu-lhes um em vez de um cigarro. Os soldados colocaram os cravos nos seus rifles. É por isso que essa data é conhecida como Revolução dos Cravos. Seguindo o exemplo desses soldados, as pessoas saíram às ruas com cravos nas mãos. Diz-se que durante essas mudanças houve apenas quatro vítimas, a revolução foi caracterizada como não-violenta e, mesmo que outras fontes neguem isso, ainda acho que está muito diferente do que aconteceu em 1989 na Roménia. Sabendo que naquele mês de dezembro meu avô estava tão perto de ser baleado pela Polícia Secreta da Roménia (Securitate), fico arepiada cada vez que ouço a história da revolução portuguesa, quando ouço uma das canções mencionadas acima, é incrível que o exército também decidiu se opor em nome dos cidadãos.